După ce au fost izgoniți din grădina Eden, Adam și Eva trebuiau să muncească din greu. După un timp Adam și Eva au avut 2 copii, pe Cain și Abel. Lui Cain îi plăcea mai mult munca pe care o făcea tatăl său, cea pe câmp și astfel ajunge agricultor. Iar Abel a devenit păstor, el avea grijă de oi. Într-o zi cei doi frați se hotărăsc să aducă o jertfă lui Dumnezeu. Cain aduce Domnului o jertfa din roadele pământului, iar Abel a adus Domnului ca jertfa cea mai buna oaie din turma lui. Dumnezeu nu a privit cu plăcere la jertfa lui Cain, deoarece Cain a adus această jertfă doar așa de ochii tatălui său. Dar Dumnezeu a privit cu plăcere la jertfa lui Abel, deoarece Abel I-a mulțumit sincer lui Dumnezeu. Din această cauză Cain a început să îl urască pe Abel și-a făcut un plan cum să scape de el. Într-o zi Cain îl cheamă pe Abel pe câmp la o plimbare și acolo Cain îl lovește puternic și îl omoară. Când se întorcea Cain spre casă a auzit o voce care îl întreba despre fratele lui. Cain răspunde cu o minciună, pentru că el credea că nimeni nu știe ce a făcut. Dar această voce era Dumnezeu și El l-a asigurat ca El a văzut tot ce a făcut și pentru asta va fi pedepsit, va deveni un fugar. Cain a înțeles că nu îl poate păcăli pe Dumnezeu.
Verset biblic: Geneza 4:7b
”... păcatul pândește la ușă; dorința lui se ține după tine, dar tu să-l stăpânești.”
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu